Grijile majore ale tinerilor sunt cel puțin surprinzătoare
Comitetul Internațional al Crucii Roșii a încercat să afle care sunt prioritățile tinerilor mileniali la ora actuală, când vine vorba de surse de stres. Concluziile analizei au fost prezentate la Davos, în timpul forumului pentru încălzirea globală.
Milenialii sau generația Y sunt tinerii din ziua de azi care urmează după generația X și preced generația Z. Cercetătorii au căzut de acord că referința temporală pentru această generație începe în 1981 și se încheie în 1996, ca dată a nașterii. Cu alte cuvinte, sunt cei care au acum în 25 și 40 de ani.
Corupția rămâne o problemă imensă
O analiză ICRC a încercat să ofere o imagine de ansamblu asupra grijilor milenialilor. Încălzirea globală nu pare să fie foarte sus când vine vorba de factorii de stres. În schimb, corupţia, şomajul şi sărăcia în creştere sunt în capul listei cu temeri exprimate de cei circa 16.000 de respondenţi. Participanții la studiu au fost selectaţi atât din zone de conflict cât şi din ţări liniştite. Terorismul şi războaiele au fost de asemenea menţionate de „mileniali” printre principalele lor îngrijorări, în timp ce schimbările climatice sau încălzirea globală au ajuns abia pe locul opt în această listă.
Același studiu a atras însă atenția asupra tensiunilor globale în materie de conflicte armate. Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj cred că un atac nuclear este probabil în următorul deceniu, iar o treime cred că pe parcursul vieţii lor vor trăi un al treilea război mondial.
Apropo de conflicte, este interesant modul în care tinerii sunt dispuși să tolereze manifestări de tortură la nivel național sau global, dacă acele metode de interogare interzise facilitează prevenirea unui eventual atentat sau război. Cu alte cuvinte, nu-și doresc un conflict armat, dar sunt mult mai toleranți când vine vorba de violență.